Un câine dresat poate fi considerat un membru cu drepturi depline în orice familie. Își cunoaște rolul și se comportă după regulile familiei.

Dresajul se realizează prin stimularea pozitivă, recompensarea reușitelor și gestionarea răbdătoare dar instruita a comportamentelor nedorite.
Clubul de dresaj canin a luat naștere din dorința de a educa și a promova cât mai mult relația om-câine fericit, iar prin implicarea directă a stăpânilor în sesiunile de dresaj reușim să realizăm tocmai asta.

Cursurile de predresaj pot fi începute de îndată ce puiul a finalizat schema de vacinare și poate fi scos pe strada.
Cursurile dresaj sunt efectuate numai în prezența stăpânului.

Zen Pet Club® oferă urmaroarele servicii de dresaj:

CONSULTANȚĂ ȘI EVALUARE
PREDRESAJ /DRESAJ CAȚEI
DRESAJ DE COMPANIE

PREDRESAJ / Puppy class

Pentru a stabili o legătură cât mai strânsă cu noul membru al familiei și pentru a îl ajută să se integreze cât mai bine în sânul familiei, este indicat, să parcurgeți alături de un specialist în dresaj câteva ședințe de lucru, prin intermediul cărora aveți șansă să atingeți nivelul de cunoștințe necesar pentru a comunica cu juniorul patruped.

În acest curs vom lucra la disciplină de baza, va vom învață cum să comunicați corect cu cățelul, și vom acoperi și celelalte aspecte mai puțîn plăcute ale “copilăriei” cățelului, cum ar fi: roșul și muscatul, energia în exces, săritul pe oameni, muscatul de mâini, trasul în lesă, socializare canină sau umană, posesivitate la resurse(mâncare sau obiecte) etc..

Elemente componente:

-învățarea acceptării lesei, deplasarea în lesă
-prima ieșire afară
-stabilirea programului de ieșiri
-inițierea comenzilor de baza, de companie
-bune maniere
-socializare cu oameni și alți câini
-prevenirea apariției problemelor comportamentale
-sfaturi privind sănătatea puiului, toaletajul și nutriția

Predresajul mai este numit și grădinița câinilor, așadar nu trebuie uitat faptul, că joacă alături de recompensă, constituie elementele cheie ale predresajului.

Predresajul este procesul premergător, celui de dresaj propriu-zis. în predresaj, astfel, se inițiază multe din exercițiile pe care câinele le va învață în dresajul de baza, cum ar fi "șezi", "Culcat", "Aici", "Așteaptă", "Aport", "Nu" și altele.

Cu cât câinele este mai antrenat să accepte algoritmul de învățare, de la o vârstă mică, cu atât procesul de dresaj propriu-zis, cel de specialitate sau de competiție se va derula mai ușor.

DRESAJ DE COMPANIE

Vom parcurge impreuna notiunile de baza din dresajul canin si va vom invata sa comunicati corect cu catelul, vom defini impreuna asteptarile voastre dar si limitele compromisului care este traiul impreuna cu un catel.

Dresajul de companie este extrem de util, deoarece mentine blanosul sub control, il invata sa se conformeze cu usurinta comenzilor stapanului. Prin intermediul dresajului de companie se creeaza o punte de comunicare intre om si prietenul sau, cainele.

Dresajul de companie contine urmatoarele comenzi:

-Aici (chemarea la apel)
-Sezi
-Culcat
-Pas
-Pe loc
-Asteapta
-Treci la pas (aliniere prin fata)
-La picior (aliniere prin spate)
-Inapoi (mers inapoi cu pastrarea alinierii la picior)
-Lasa (cedarea obiectelor sau mancarii)
-Noroc (oferirea labutei, stanga, dreapta)
-Nu (comanda de interdictie)

Deprinderile, regulile, invatate de caine dar si de stapan, trebuiesc respectate in timpul programului de educatie, cat si dupa finalizarea acestuia; reusita unei relatii bune sau foarte bune alaturi de caine, tine de nivelul de implicare a stapanului, in a pastra prin exercitiu zilnic, regulile invatate in cadrul procesului de dresaj.

Dresajul de companie nu înseamnă numai a da comenzi, sau a forța câinele să lucreze din greu, ci exact opusul. Câinele trebuie abordat cu calm și multă răbdare, astfel încât să se poată bucura de viață și de experiențele noi.
Astfel folosirea comenzilor, ne ajută să comunicăm mai eficient cu companionul nostru și totodată un câine educat, se va bucura de mai multă libertate și încredere, decât unul nedresat, prin simplu fapt că cel dresat va veni atunci când este chemat, deci poate fi lăsat mai liber.

Așadar scopul nostru este să facem lecțiile de dresaj cât mai plăcute pentru stăpâni și căinii lor, având ca rezultat final, formarea unei echipe om-câine.